Skip to content
Opens in a new window

[1] Fraţilor, chiar de va cădea un om în vreo greşeală, voi cei duhovniceşti îndreptaţi-l, pe unul ca acesta cu duhul blândeţii, luând seama la tine însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită.

[2] Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos.

[3] Căci de se socoteşte cineva că este ceva, deşi nu este nimic, se înşeală pe sine însuşi.

[4] Iar fapta lui însuşi să şi-o cerceteze fiecare şi atunci va avea laudă, dar numai faţă de sine însuşi şi nu faţă de altul.

[5] Căci fiecare îşi va purta sarcina sa.

[6] Cel care primeşte cuvântul învăţăturii să facă parte învăţătorului său din toate bunurile.

[7] Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera.

[8] Cel ce seamănă în trupul său însuşi, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viaţă veşnică.

[9] Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi.

[10] Deci, dar, până când avem vreme, să facem binele către toţi, dar mai ales către cei de o credinţă cu noi.

[11] Vedeţi cu ce fel de litere v-am scris eu, cu mâna mea.

[12] Câţi vor să placă în trup, aceia vă silesc să vă tăiaţi împrejur, numai ca să nu fie prigoniţi pentru crucea lui Hristos.

[13] Căci nici ei singuri, cei ce se taie împrejur, nu păzesc Legea, ci voiesc să vă tăiaţi voi împrejur, ca să se laude ei în trupul vostru.

[14] Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!

[15] Că în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă.

[16] Şi câţi vor umbla după dreptarul acesta, - pace şi milă asupra lor şi asupra Israelului lui Dumnezeu!

[17] De acum înainte, nimeni să nu-mi mai facă supărare, căci eu port în trupul meu, semnele Domnului Iisus.

[18] Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu duhul vostru, fraţilor! Amin.

Galateni — Chapters