Skip to content
Opens in a new window

[1] Iar întâiul născut al asinei să-l răscumperi cu un miel, iar de nu-l vei răscumpăra, să-i frângi gâtul. Toţi întâii născuţi din fiii tăi să-i răscumperi şi nimeni să nu se înfăţişeze înaintea Mea cu mâna goală.

[2] Şase zile lucrează, iar în ziua a şaptea să te odihneşti; chiar în vremea semănatului şi a secerişului să te odihneşti.

[3] Să ţii şi sărbătoarea săptămânilor, sărbătoarea pârgei, la secerişul grâului, şi sărbătoarea strângerii roadelor, la sfârşitul toamnei.

[4] De trei ori pe an să se înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeului lui Israel toţi cei de parte bărbătească ai tăi,

[5] Căci când voi goni popoarele de la faţa ta şi voi lărgi hotarele tale, nimeni nu va pofti ogorul tău, de te vei sui să te înfăţişezi înaintea Domnului Dumnezeului tău de trei ori pe an.

[6] Să nu torni sângele jertfei Mele pe pâine dospită şi jertfa de la sărbătoarea Paştilor să nu rămână până a doua zi.

[7] " Cele dintâi roade ale ţarinii tale să le aduci în casa Domnului Dumnezeului tău. Să nu fierbi iedul în laptele mamei sale"".

[8] "" Şi a mai zis Domnul către Moise: ""Scrie-ţi cuvintele acestea, căci pe cuvintele acestea închei Eu legământ cu tine şi cu Israel!""

[9] " Moise a stat acolo la Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi nici pâine n-a mâncat, nici apă n-a băut. Şi a scris Moise pe table cuvintele legământului: cele zece porunci.

[10] Iar când se pogora Moise din Muntele Sinai, având în mâini cele două table ale legii, el nu ştia că faţa sa strălucea, pentru că grăise Dumnezeu cu el.

[11] Deci Aaron şi toţi fiii lui Israel, văzând pe Moise că are faţa strălucitoare, s-au temut să se apropie de el.

[12] Atunci i-a chemat Moise şi au venit la el Aaron şi toate căpeteniile obştei şi Moise a grăit cu ei.

[13] După aceasta s-au apropiat de el toţi fiii lui Israel şi el le-a poruncit tot ce-i grăise Domnul în Muntele Sinai.

[14] Iar după ce a încetat de a grăi cu ei, Moise şi-a acoperit faţa cu un văl.

[15] Când însă intra el înaintea Domnului, ca să vorbească cu El, atunci îşi ridica vălul până când ieşea; iar la ieşire spunea fiilor lui Israel cele ce i se porunciseră de către Domnul.

[16] Şi vedeau fiii lui Israel că faţa lui Moise strălucea şi Moise îşi punea iar vălul peste faţa sa, până când intra din nou să vorbească cu Domnul.

[17] " Atunci a adunat Moise toată obştea fiilor lui Israel şi le-a zis: ""Iată ce a poruncit Domnul să faceţi:

[18] " şase zile să lucraţi, iar ziua a şaptea să fie sfântă pentru voi, zi de odihnă, odihna Domnului; tot cel ce va lucra în ziua aceea va fi omorât.

[19] " În ziua odihnei să nu faceţi foc în toate locaşurile voastre. Eu sunt Domnul!""

[20] "" Apoi a grăit Moise la toată obştea fiilor lui Israel şi a zis: ""Iată ce a mai poruncit Domnul să vă spun:

[21] " Aduceţi din ale voastre, daruri Domnului; fiecare să aducă Domnului daruri cât îl lasă inima: aur, argint şi aramă;

[22] Mătase violetă, stacojie şi vişinie, vison răsucit şi păr de capră;

[23] Piei de berbec vopsite roşu, piei de viţel de mare şi lemn de salcâm;

[24] Untdelemn pentru sfeşnic şi aromate pentru mirul de uns şi pentru făcut miresme de tămâie,

[25] Piatră de sardiu, pietre pentru prins la efod şi la hoşen.

[26] Tot cel cu minte înţeleaptă dintre voi să vină şi să facă toate câte a poruncit Domnul:

[27] Cortul şi acoperămintele lui, acoperişul lui cel de deasupra, verigile şi scândurile lui, pârghiile, stâlpii şi postamentele lor;

[28] Chivotul legii şi pârghiile lui, capacul lui şi perdeaua despărţitoare, pietre de smarald, tămâie şi mir de ungere;

[29] Masa cu pârghiile şi toate uneltele ei şi pâinile pentru punerea înainte,

[30] Sfeşnicul pentru luminat cu toate obiectele lui, candelele lui şi untdelemnul de ars;

Exod — Chapters