Skip to content
Opens in a new window

[1] Şi Petru, venindu-şi în sine, a zis: Acum ştiu cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său şi m-a scos din mâna lui Irod şi din toate câte aştepta poporul iudeilor.

[2] Şi chibzuind, a venit la casa Mariei, mama lui Ioan, cel numit Marcu, unde erau adunaţi mulţi şi se rugau.

[3] Şi bătând Petru la uşa de la poartă, o slujnică cu numele Rodi, s-a dus să asculte.

[4] Şi recunoscând glasul lui Petru, de bucurie nu a deschis uşa, ci, alergând înăuntru, a spus că Petru stă înaintea porţii.

[5] Iar ei au zis către ea: Ai înnebunit. Dar ea stăruia că este aşa. Iar ei ziceau: Este îngerul lui.

[6] Dar Petru bătea mereu în poartă. Şi deschizându-i, l-au văzut şi au rămas uimiţi.

[7] Şi făcându-le semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum l-a scos Domnul pe el din temniţă. Şi a zis: Vestiţi acestea lui Iacov şi fraţilor. Şi ieşind, s-a dus în alt loc.

[8] Şi făcându-se ziuă, mare a fost tulburarea între ostaşi: Ce s-a făcut, oare, cu Petru?

[9] Iar Irod cerându-l şi negăsindu-l, după ce au fost cercetaţi paznicii, a poruncit să fie ucişi. Şi el, coborând din Iudeea la Cezareea, a rămas acolo.

[10] Şi Irod era mânios pe locuitorii din Tir şi din Sidon. Dar ei, înţelegându-se între ei, au venit la el şi câştigând pe Vlast, care era cămăraşul regelui, cereau pace, pentru că ţara lor se hrănea din cea a regelui.

[11] Şi într-o zi rânduită, Irod, îmbrăcându-se în veşminte regeşti şi şezând la tribună, vorbea către ei;

[12] Iar poporul striga: Acesta e glas dumnezeiesc, nu omenesc!

[13] Şi îndată îngerul Domnului l-a lovit, pentru că nu a dat slavă lui Dumnezeu. Şi mâncându-l viermii, a murit.

[14] Iar cuvântul lui Dumnezeu creştea şi se înmulţea.

[15] Iar Barnaba şi Saul, după ce au îndeplinit slujba lor, s-au întors de la Ierusalim la Antiohia, luând cu ei pe Ioan, cel numit Marcu.

Faptele Apostolilor — Chapters