[1] Şi, după ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă, poruncind temnicerului să-i păzească cu grijă.
[2] Acesta, primind o asemenea poruncă, i-a băgat în fundul temniţei şi le-a strâns picioarele în butuci;
[3] Iar la miezul nopţii, Pavel şi Sila, rugându-se, lăudau pe Dumnezeu în cântări, iar cei ce erau în temniţă îi ascultau.
[4] Şi deodată s-a făcut cutremur mare, încât s-au zguduit temeliile temniţei şi îndată s-au deschis toate uşile şi legăturile tuturor s-au dezlegat.
[5] Şi deşteptându-se temnicerul şi văzând deschise uşile temniţei, scoţând sabia, voia să se omoare, socotind că cei închişi au fugit.
[6] Iar Pavel a strigat cu glas mare, zicând: Să nu-ţi faci nici un rău, că toţi suntem aici.
[7] Iar el, cerând lumină, s-a repezit înăuntru şi, tremurând de spaimă, a căzut înaintea lui Pavel şi a lui Sila;
[8] Şi scoţându-i afară (după ce pe ceilalţi i-a zăvorât la loc), le-a zis: Domnilor, ce trebuie să fac ca să mă mântuiesc?
[9] Iar ei au zis: Crede în Domnul Iisus şi te vei mântui tu şi casa ta.
[10] Şi i-au grăit lui cuvântul lui Dumnezeu şi tuturor celor din casa lui.
[11] Şi el, luându-i la sine, în acel ceas al nopţii, a spălat rănile lor şi s-a botezat el şi toţi ai lui îndată.
[12] Şi ducându-i în casă, a pus masa şi s-a veselit cu toată casa, crezând în Dumnezeu.
[13] Şi făcându-se ziuă, judecătorii au trimis pe purtătorii de vergi, zicând: Dă drumul oamenilor acelora.
[14] Iar temnicerul a spus cuvintele acestea către Pavel: Că au trimis judecătorii să fiţi lăsaţi liberi. Acum deci ieşiţi şi mergeţi în pace.
[15] Dar Pavel a zis către ei: După ce, fără judecată, ne-au bătut în faţa lumii, pe noi care suntem cetăţeni romani şi ne-au băgat în temniţă, acum ne scot afară pe ascuns? Nu aşa! Ci să vină ei înşişi să ne scoată afară.
[16] Şi purtătorii de vergi au spus judecătorilor aceste cuvinte. Şi auzind că sunt cetăţeni romani, judecătorii s-au temut.
[17] Şi venind, se rugau de ei şi, scoţându-i afară, îi rugau să plece din cetate.
[18] Iar ei, ieşind din închisoare, s-au dus în casa Lidiei; şi văzând pe fraţi, i-au mângâiat şi au plecat.
[19] Şi după ce au trecut prin Amfipoli şi prin Apolonia, au venit la Tesalonic, unde era o sinagogă a iudeilor.
[20] Şi după obiceiul său, Pavel a intrat la ei şi în trei sâmbete le-a grăit din Scripturi,
[21] Deschizându-le şi arătându-le că Hristos trebuia să pătimească şi să învieze din morţi, şi că Acesta, pe Care vi-L vestesc eu, este Hristosul, Iisus.
[22] Şi unii dintre ei au crezut şi au trecut de partea lui Pavel şi a lui Sila, şi mare mulţime de elini închinători la Dumnezeu şi dintre femeile de frunte nu puţine.
[23] Iar iudeii, umplându-se de invidie şi luând cu ei pe câţiva oameni de rând, răi, adunând gloată întărâtau cetatea şi, ducându-se la casa lui Iason, căutau să-i scoată afară, înaintea poporului.
[24] Dar, negăsindu-i, târau pe Iason şi pe câţiva fraţi la mai-marii cetăţii, strigând că cei ce au tulburat toată lumea au venit şi aici;
[25] Pe aceştia i-a găzduit Iason; şi toţi aceştia lucrează împotriva poruncilor Cezarului, zicând că este un alt împărat: Iisus.
[26] Şi au tulburat mulţimea şi pe mai-marii cetăţii, care auzeau acestea.
[27] Şi luând chezăşie de la Iason şi de la ceilalţi, le-au dat drumul.
[28] Iar fraţii au trimis îndată, noaptea, la Bereea, pe Pavel şi pe Sila care, ajungând acolo, au intrat în sinagoga iudeilor.
[29] Şi aceştia erau mai buni la suflet decât cei din Tesalonic; ei au primit cuvântul cu toată osârdia, în toate zilele, cercetând Scripturile, dacă ele sunt aşa.
[30] Au crezut mulţi dintre ei şi dintre femeile de cinste ale elinilor, şi dintre bărbaţi nu puţini.
[31] Şi când au aflat iudeii din Tesalonic că şi în Bereea s-a vestit de către Pavel cuvântul lui Dumnezeu, au venit şi acolo, întărâtând şi tulburând mulţimile.
[32] Şi atunci îndată fraţii au trimis pe Pavel, ca să meargă spre mare; iar Sila şi cu Timotei au rămas acolo în Bereea.
[33] Iar cei ce însoţeau pe Pavel l-au dus până la Atena; şi luând ei porunci către Sila şi Timotei, ca să vină la el cât mai curând, au plecat.
[34] Iar în Atena, pe când Pavel îi aştepta, duhul lui se îndârjea în el, văzând că cetatea este plină de idoli.
[35] Deci discuta în sinagogă cu iudeii şi cu cei credincioşi, şi în piaţă, în fiecare zi, cu cei ce erau de faţă.
[36] Iar unii dintre filozofii epicurei şi stoici discutau cu el, şi unii ziceau: Ce voieşte, oare, să ne spună acest semănător de cuvinte? Iar alţii ziceau: Se pare că este vestitor de dumnezei străini, fiindcă binevesteşte pe Iisus şi Învierea.
[37] Şi luându-l cu ei, l-au dus în Areopag, zicând: Putem să cunoaştem şi noi ce este această învăţătură nouă, grăită de tine?
[38] Căci tu aduci la auzul nostru lucruri străine. Voim deci să ştim ce vor să fie acestea.
[39] Toţi atenienii şi străinii, care locuiau acolo, nu-şi petreceau timpul decât spunând sau auzind ceva nou.
[40] Şi Pavel, stând în mijlocul Areopagului, a zis: Bărbaţi atenieni, în toate vă văd că sunteţi foarte evlavioşi.
[41] " Căci străbătând cetatea voastră şi privind locurile voastre de închinare, am aflat şi un altar pe care era scris: ""Dumnezeului necunoscut"". Deci pe Cel pe Care voi, necunoscându-L, Îl cinstiţi, pe Acesta Îl vestesc eu vouă.
[42] " Dumnezeu, Care a făcut lumea şi toate cele ce sunt în ea, Acesta fiind Domnul cerului şi al pământului, nu locuieşte în temple făcute de mâini,
[43] Nici nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi cum ar avea nevoie de ceva, El dând tuturor viaţă şi suflare şi toate.
[44] Şi a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc, ca să locuiască peste toată faţa pământului, aşezând vremile cele de mai înainte rânduite şi hotarele locuirii lor,
[45] Ca ei să caute pe Dumnezeu, doar L-ar pipăi şi L-ar găsi, deşi nu e departe de fiecare dintre noi.
[46] Căci în El trăim şi ne mişcăm şi suntem, precum au zis şi unii dintre poeţii voştri: căci ai Lui neam şi suntem.
[47] Fiind deci neamul lui Dumnezeu, nu trebuie să socotim că dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite de meşteşugul şi de iscusinţa omului.
[48] Dar Dumnezeu, trecând cu vederea veacurile neştiinţei, vesteşte acum oamenilor ca toţi de pretutindeni să se pocăiască,