Skip to content
Opens in a new window

[1] Poporul, văzînd că Moise zăboveşte să se pogoare de pe munte, s'a strîns în jurul lui Aaron, şi i -a zis:,,Haide! fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne -a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s'a făcut.``

[2] Aaron le -a răspuns:,,Scoateţi cerceii de aur din urechile nevestelor, fiilor şi fiicelor voastre, şi aduceţi -i la mine.``

[3] Şi toţi şi-au scos cerceii de aur din urechi, şi i-au adus lui Aaron.

[4] El i -a luat din mînile lor, a bătut aurul cu dalta, şi a făcut un viţel turnat. Şi ei au zis:,,Israele! iată dumnezeul tău, care te -a scos din ţara Egiptului.``

[5] Cînd a văzut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui, şi a strigat:,,Mîne, va fi o sărbătoare în cinstea Domnului!``

[6] A doua zi, s'au sculat dis de dimineaţă, şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţămire. Poporul a şezut de a mîncat şi a băut; apoi s'au sculat să joace.

[7] Domnul a zis lui Moise:,,Scoală şi pogoară-te; căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s'a stricat.

[8] Foarte curînd s'au abătut dela calea, pe care le -o poruncisem Eu; şi-au făcut un viţel turnat, s'au închinat pînă la pămînt înaintea lui, i-au adus jertfe, şi au zis:,Israele! iată dumnezeul tău, care te -a scos din ţara Egiptului!``

[9] Domnul a zis lui Moise:,,Văd că poporul acesta este un popor încăpăţînat.

[10] Acum, lasă-Mă; mînia Mea are să se aprindă împotriva lor: şi -i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoşul unui neam mare.``

[11] Moise s'a rugat Domnului, Dumnezeului său, şi a zis:,,Pentru ce să se aprindă, Doamne, mînia Ta împotriva poporului Tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu mare putere şi cu mînă tare?

[12] Pentruce să zică Egiptenii:,Spre nenorocirea lor i -a scos, ca să -i omoare prin munţi, şi ca să -i şteargă de pe faţa pămîntului?` Întoarce-Te din iuţeala mîniei Tale şi lasă-Te de răul acesta, pe care vrei să -l faci poporului Tău.

[13] Adu-ţi aminte de Avraam, de Isaac şi de Israel, robii Tăi, cărora le-ai spus, jurîndu-Te pe Tine însuţi:,Voi înmulţi sămînţa voastră ca stelele cerului, voi da urmaşilor voştri toată ţara aceasta, de care am vorbit, şi ei o vor stăpîni în veac.``

[14] Şi Domnul S'a lăsat de răul, pe care spusese că vrea să -l facă poporului Său.

[15] Moise s'a întors şi s'a pogorît de pe munte, cu cele două table ale mărturiei în mînă. Tablele erau scrise pe amîndouă părţile, pe o parte şi pe alta.

[16] Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu, şi scrisul era scrisul lui Dumnezeu, săpat pe table.

[17] Iosua a auzit glasul poporului, care scotea strigăte, şi a zis lui Moise:,,În tabără este un strigăt de război!``

[18] Moise a răspuns:,,Strigătul aceasta nu -i nici strigăt de biruitori, nici strigăt de biruiţi; ce aud eu, este glasul unor oameni cari cîntă!``

[19] Şi, pe cînd se apropia de tabără, a văzut viţelul şi jocurile. Moise s'a aprins de mînie, a aruncat tablele din mînă, şi le -a sfărîmat de piciorul muntelui.

[20] A luat viţelul, pe care -l făcuseră ei, şi l -a ars în foc; l -a prefăcut în cenuşă, a presărat cenuşa pe faţa apei, şi a dat -o copiilor lui Israel s'o bea.

[21] Moise a zis lui Aaron:,,Ce ţi -a făcut poporul acesta, de ai adus asupra lui un păcat atît de mare?``

[22] Aaron a răspuns:,,Să nu se aprindă de mînie domnul meu! Tu singur ştii că poporul acesta este pornit la rău.

[23] Ei mi-au zis:,Fă-ne un dumnezeu, care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne -a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s'a făcut!`

[24] Eu le-am zis:,Cine are aur, să -l scoată!` Şi mi l-au dat; l-am aruncat în foc, şi din el a ieşit viţelul acesta.``

[25] Moise a văzut că poporul era fără frîu, căci Aaron îl făcuse să fie fără frîu, spre batjocura vrăjmaşilor săi; -

[26] s'a aşezat la uşa taberii, şi a zis:,,Cine este pentru Domnul, să vină la mine!`` Şi toţi copiii lui Levi s'au strîns la el.

[27] El le -a zis:,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel:,Fiecare din voi să se încingă cu sabia; mergeţi şi străbateţi tabăra dela o poartă la alta, şi fiecare să omoare pe fratele, pe prietenul şi pe ruda sa.``

[28] Copiii lui Levi au făcut după porunca lui Moise; şi aproape trei mii de oameni au pierit în ziua aceea din popor.

[29] Moise a zis:,,Predaţi-vă azi în slujba Domnului, chiar cu jertfa fiului şi fratelui vostru, pentruca binecuvîntarea Lui să vină astăzi peste voi!``

[30] A doua zi, Moise a zis poporului:,,Aţi făcut un păcat foarte mare. Am să mă sui acum la Domnul: poate că voi căpăta iertare pentru păcatul vostru.``

[31] Moise s'a întors la Domnul, şi a zis:,,Ah! poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Şi-au făcut un dumnezeu de aur.

[32] Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris -o!``

[33] Domnul a zis lui Moise:,,Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi şterge din cartea Mea.

[34] Du-te dar, şi du poporul unde ţi-am spus. Iată, Îngerul Meu va merge înaintea ta, dar în ziua răzbunării Mele, îi voi pedepsi pentru păcatul lor!``

[35] Domnul a lovit cu urgie poporul, pentru că făcuse viţelul făurit de Aaron.

Exod — Chapters