[1] Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din Elim; şi au ajuns în pustia Sin, care este între Elim şi Sinai, în a cincisprezecea zi a lunii a doua după ieşirea lor din ţara Egiptului.
[2] Şi toată adunarea copiilor lui Israel a cîrtit în pustia aceea împotriva lui Moise şi Aaron.
[3] Copiii lui Israel le-au zis:,,Cum de n'am murit loviţi de mîna Domnului în ţara Egiptului, cînd şedeam lîngă oalele noastre cu carne, cînd mîncam pîne de ne săturam? Căci ne-aţi adus în pustia aceasta ca să faceţi să moară de foame toată mulţimea aceasta.``
[4] Domnul a zis lui Moise:,,Iată că voi face să vă ploaie pîne din ceruri. Poporul va ieşi afară, şi va strînge, cît îi trebuie pentru fiecare zi, ca să -l pun la încercare, şi să văd dacă va umbla sau nu după legea Mea.
[5] În ziua a şasea, cînd vor pregăti ce au adus acasă, vor avea de două ori mai mult de cît vor strînge în fiecare zi.``
[6] Moise şi Aaron au zis tuturor copiilor lui Israel:,,Astăseară, veţi înţelege că Domnul este Acela, care v'a scos din ţara Egiptului.
[7] Şi mîne dimineaţă, veţi vedea slava Domnului; pentrucă v'a auzit cîrtirile împotriva Domnului; căci ce sîntem noi, ca să cîrtiţi împotriva noastră?``
[8] Moise a zis:,,Domnul vă va da astăseară carne de mîncat, şi mîne dimineaţă vă va da pîne să vă săturaţi, pentrucă a auzit Domnul cîrtirile, pe cari le-aţi rostit împotriva Lui; căci ce sîntem noi? Cîrtirile voastre nu se îndreaptă împotriva noastră, ci împotriva Domnului.``
[9] Moise a zis lui Aaron:,,Spune întregei adunări a copiilor lui Israel:,Apropiaţi-vă înaintea Domnului; căci v'a auzit cîrtirile.``
[10] Şi, pe cînd vorbea Aaron întregei adunări a lui Israel, s'au uitat înspre pustie, şi iată că slava Domnului s'a arătat în nor.
[11] Domnul, vorbind lui Moise, a zis:
[12] ,,Am auzit cîrtirile copiilor lui Israel. Spune-le:,Între cele două seri aveţi să mîncaţi carne, şi dimineaţa vă veţi sătura de pîne; şi veţi şti că Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.``
[13] Seara, au venit nişte prepeliţe şi au acoperit tabăra; şi, dimineaţa, s'a aşezat un strat gros de rouă în jurul taberii.
[14] Cînd s'a luat roua aceasta, pe faţa pustiei era ceva mărunt ca nişte grăunţe, mărunt ca bobiţele de ghiaţă albă pe pămînt.
[15] Copiii lui Israel s'au uitat la ea, şi au zis unul către altul:,,Ce este aceasta?`` căci nu ştiau ce este. Moise le -a zis:,,Este pînea, pe care v'o dă Domnul ca hrană.
[16] Iată ce a poruncit Domnul:,Fiecare din voi să strîngă cît îi trebuie pentru hrană, şi anume un omer de cap, după numărul sufletelor voastre; fiecare să ia din ea pentru cei din cortul lui.``
[17] Israeliţii au făcut aşa; şi au strîns unii mai mult, alţii mai puţin.
[18] În urmă o măsurau cu omerul, şi cine strînsese mai mult, n'avea nimic de prisos, iar cine strînsese mai puţin, nu ducea lipsă de loc. Fiecare strîngea tocmai cît îi trebuia pentru hrană.
[19] Moise le -a zis:,,Nimeni să nu lase ceva din ea pînă a doua zi dimineaţă.``
[20] N'au ascultat de Moise, şi s'au găsit unii, care au lăsat ceva din ea pînă dimineaţa; dar a făcut viermi şi s'a împuţit. Moise s'a mîniat pe oamenii aceia.
[21] Astfel, în toate dimineţile, fiecare strîngea cît îi trebuia pentru hrană; şi, cînd venea căldura soarelui, se topea.
[22] În ziua a şasea, au strîns hrană îndoit, şi anume doi omeri de fiecare. Toţi fruntaşii adunării au venit şi au spus lui Moise lucrul acesta.
[23] Şi Moise le -a zis:,,Domnul a poruncit aşa. Mîne este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului; coaceţi ce aveţi de copt, fierbeţi ce aveţi de fiert, şi păstraţi pînă a doua zi dimineaţa tot ce va rămînea!``
[24] Au lăsat -o pînă a doua zi dimineaţa, cum poruncise Moise; şi nu s'a împuţit, şi n'a făcut viermi.
[25] Moise a zis:,,Mîncaţi -o azi, căci este ziua Sabatului; azi nu veţi găsi mană pe cîmp.
[26] Veţi strînge timp de şase zile; dar în ziua a şaptea, care este Sabatul, nu va fi.``
[27] În ziua a şaptea, unii din popor au ieşit să strîngă mană, şi n'au găsit.
[28] Atunci Domnul a zis lui Moise:,,Pînă cînd aveţi de gînd să nu păziţi poruncile şi legile Mele?
[29] Vedeţi că Domnul v'a dat Sabatul; de aceia vă dă în ziua a şasea hrană pentru două zile. Fiecare să rămînă la locul lui, şi, în ziua a şaptea, nimeni să nu iasă din locul în care se găseşte.``
[30] Şi poporul s'a odihnit în ziua a şaptea.
[31] Casa lui Israel a numit hrana aceasta,,mană``. Ea semăna cu bobul de coriandru; era albă, şi avea un gust de turtă cu miere.
[32] Moise a zis:,,Iată ce a poruncit Domnul:,Să se păstreze un omer plin cu mană pentru urmaşii voştri, ca să vadă şi ei pînea pe care v'am dat -o s'o mîncaţi în pustie, după ce v'am scos din ţara Egiptului.``
[33] Şi Moise a zis lui Aaron:,,Ia un vas, pune în el un omer plin cu mană, şi aşează -l înaintea Domnului, ca să fie păstrat pentru urmaşii voştri.``
[34] După porunca dată de Domnul lui Moise, Aaron l'a pus înaintea chivotului mărturiei, ca să fie păstrat.
[35] Copiii lui Israel au mîncat mană patruzeci de ani, pînă la sosirea lor într -o ţară locuită; au mîncat mană pînă la sosirea lor la hotarele ţării Canaanului.
[36] Omerul este a zecea parte dintr'o efă.