[1] În al doilea an al lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel, a început să domnească Amaţia, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda.
[2] Avea douăzeci şi cinci de ani cînd s'a făcut împărat, şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Ioadan, din Ierusalim.
[3] El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, totuş, nu ca tatăl său David; ci a lucrat în totul cum lucrase tatăl său Ioas.
[4] Numai că înălţimile nu le -a stricat; poporul tot mai aducea jertfe şi tămîie pe înălţimi.
[5] Cînd s'a întărit împărăţia în mînile lui, a lovit pe slujitorii săi cari uciseseră pe tatăl său împăratul.
[6] Dar n'a omorît pe fiii ucigaşilor, căci aşa este scris în cartea legii lui Moise, unde Domnul dă următoarea poruncă:,,Să nu se omoare părinţii pentru copii, şi să nu se omoare copiii pentru părinţi; ci fiecare să fie omorît pentru păcatul lui.``
[7] A bătut zece mii de Edomiţi în Valea Sării. Şi, în tot timpul războiului, a luat Sela, şi a numit -o Iocteel, nume pe care l -a păstrat pînă în ziua de azi.
[8] Atunci Amaţia a trimes nişte soli la Ioas, fiul lui Ioahaz, fiul lui Iehu, împăratul lui Israel, să -i spună:,,Vino, să ne vedem faţa!``
[9] Şi Ioas, împăratul lui Israel, a trimes să spună lui Amaţia, împăratul lui Iuda:,,Spinul din Liban a trimes să spună cedrului din Liban:,,Dă pe fiică-ta de nevastă fiului meu!`` Şi fiarele sălbatice din Liban au trecut şi au călcat spinul în picioare.
[10] Ai bătut pe Edomiţi, şi a început să ţi se înalţe inima. Bucură-te mai bine de slava ta, şi stai acasă. Pentruce să stîrneşti un rău, care ar aduce căderea ta şi a lui Iuda?``
[11] Dar Amaţia nu l -a ascultat. Şi Ioas, împăratul lui Israel, s'a suit; şi şi-au văzut faţa, el şi Amaţia, împăratul lui Iuda, la Bet-Şemeşul lui Iuda.
[12] Iuda a fost bătut de Israel, şi a fugit fiecare în cortul său.
[13] Ioas, împăratul lui Israel, a prins la Bet-Şemeş, pe Amaţia, împăratul lui Iuda, fiul lui Ioas, fiul lui Ahazia. Apoi a venit la Ierusalim, şi a făcut o spărtură de patru sute de coţi în zidul Ierusalimului, dela poarta lui Efraim pînă la poarta unghiului.
[14] A luat tot aurul şi argintul şi toate vasele cari se aflau în Casa Domnului şi în vistieriile casei împăratului; a luat şi ostatici, şi s'a întors în Samaria.
[15] Celelalte fapte ale lui Ioas, ce a făcut el, isprăvile lui, şi războiul pe care l -a avut cu Amaţia, împăratul lui Iuda, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
[16] Ioas a adormit cu părinţii săi, şi a fost îngropat la Samaria, cu împăraţii lui Israel. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ieroboam.
[17] Amaţia fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a trăit cincisprezece ani după moartea lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel.
[18] Celelalte fapte ale lui Amaţia, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
[19] Împotriva lui s'a făcut o uneltire la Ierusalim. El a fugit la Lachis, dar l-au urmărit şi la Lachis, unde l-au omorît.
[20] L-au dus pe cai, şi a fost îngropat la Ierusalim cu părinţii săi, în cetatea lui David.
[21] Şi tot poporul lui Iuda a luat pe Azaria, în vîrstă de şasesprezece ani, şi l -a pus împărat în locul tatălui său Amaţia.
[22] Azaria a zidit iarăş Elatul, şi l -a adus din nou supt stăpînirea lui Iuda, dupăce a adormit împăratul cu părinţii săi.
[23] În al cincisprezecelea an al lui Amaţia, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a început să domnească la Samaria, Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel. A domnit patruzeci şi unu de ani.
[24] El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s'a abătut dela niciunul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.
[25] A luat înapoi hotarele lui Israel, dela intrarea Hamatului pînă la marea cîmpiei, după cuvîntul pe care -l rostise Domnul, Dumnezeul lui Israel, prin robul Său Iona, proorocul, fiul lui Amitai, din Gat-Hefer.
[26] Căci Domnul a văzut că necazul lui Israel ajunsese prea mare, a văzut şi strîmtorarea în care se aflau şi robii şi oamenii slobozi, fără să fie cineva care să vină în ajutorul lui Israel.
[27] Domnul nu hotărîse să şteargă numele lui Israel, de subt ceruri, şi i -a izbăvit prin Ieroboam, fiul lui Ioas.
[28] Celelalte fapte ale lui Ieroboam, tot ce a făcut el, isprăvile lui la război, şi cum a adus iarăş subt stăpînirea lui Israel Damascul şi Hamatul, cari fuseseră ale lui Iuda, nu sînt scrise oare toate acestea în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
[29] Ieroboam a adormit cu părinţii săi, cu împăraţii lui Israel. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Zaharia.