Skip to content
Opens in a new window
Listen to this chapter • 2:36

[1] Aminteşte-le să fie supuşi conducătorilor şi autorităţilor, să fie ascultători, să fie gata pentru orice faptă bună,

[2] să nu defăimeze pe nimeni, să fie paşnici, arătând deplină blândeţe faţă de toţi oamenii.

[3] Fiindcă şi noi eram în trecut fără minte, neascultători, amăgiţi, slujind poftelor şi plăcerilor de multe feluri, trăind în răutate şi invidie, duşmăniţi fiind de oameni şi duşmănindu-ne unii pe alţii.

[4] Dar când s-a arătat bunătatea şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru,

[5] El ne-a mântuit, nu datorită faptelor de dreptate pe care le-am săvârşit, ci datorită milei lui. El ne-a mântuit prin spălarea naşterii din nou şi a reînnoirii făcute de Duhul Sfânt,

[6] pe care l-a revărsat din belşug asupra noastră prin Iisus Hristos, Mântuitorul nostru,

[7] pentru ca noi să fim făcuţi drepţi prin harul său şi să devenim moştenitori, după cum spune nădejdea vieţii veşnice.

[8] Cuvântul acesta este vrednic de crezare; şi vreau ca să spui răspicat aceste lucruri, pentru ca cei care cred în Dumnezeu să fie primii la fapte bune. Acestea sunt bune şi folositoare pentru oameni.

[9] Fereşte-te de întrebările prosteşti, de genealogii, de certuri şi de dispute privind Legea, pentru că sunt nefolositoare şi zadarnice.

[10] Cu omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, să nu mai ai nimic de-a face,

[11] ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi păcătuieşte, fiind condamnat de propriile lui fapte.

[12] Când îi voi trimite la tine pe Artemas sau pe Tihic, străduieşte-te să vii la mine, la Nicopole, căci acolo m-am hotărât să-mi petrec iarna.

[13] Pe Zenas, învăţătorul Legii, şi pe Apolo trimite-i înainte şi ai grijă să nu le lipsească nimic.

[14] Să înveţe şi ai noştri să fie primii la fapte bune, oricând este nevoie, şi să nu stea neroditori.

[15] Te îmbrăţişează cei care sunt împreună cu mine. Îmbrăţişează-i pe cei ce ne iubesc în credinţă. Harul să fie cu voi toţi!

Tit — Chapters