[1] Eu însumi, Pavel, vă îndemn, pentru blândeţea şi bunătatea lui Hristos, eu, cel „atât de smerit când sunt în faţa voastră, dar plin de îndrăzneală când sunt departe”,
[2] vă rog ca atunci când voi fi de faţă să nu fiu nevoit să-mi arăt îndrăzneala pe care am de gând să o folosesc împotriva unora care cred că noi trăim potrivit dorinţelor omeneşti.
[3] Căci, deşi trăim în trup, noi nu ne luptăm trupeşte.
[4] Căci armele luptei noastre nu sunt trupeşti, ci puternice prin Dumnezeu, ca să dărâme întăriturile; noi distrugem argumentele
[5] şi orice trufie care se ridică împotriva cunoaşterii de Dumnezeu şi supunem orice gând ascultării de Hristos
[6] şi suntem gata să pedepsim orice neascultare, odată ce ascultarea voastră se va fi împlinit.
[7] Priviţi lucrurile în faţă! Dacă cineva crede că este al lui Hristos, să se gândească şi aşa: după cum el este al lui Hristos, tot aşa suntem şi noi.
[8] Şi chiar dacă m-aş mândri ceva mai mult cu autoritatea pe care Domnul ne-a dat-o pentru zidirea, nu pentru dărâmarea voastră, tot nu mi-ar fi ruşine.
[9] Nu vreau să par că vă înspăimânt cu scrisorile mele,
[10] fiindcă ei spun: „Da, scrisorile lui sunt grele şi tari, dar când e de faţă e slab, iar cuvântul lui fără greutate”.
[11] Să ţină seamă aceştia că, aşa cum suntem în cuvânt, în scrisorile noastre, când nu suntem de faţă, tot aşa vom fi în faptă şi când vom fi de faţă.
[12] Noi nu îndrăznim să ne numărăm printre ei sau să ne comparăm cu unii care se recomandă singuri; fiindcă ei sunt lipsiţi de judecată, căci se măsoară pe ei cu ei înşişi şi se compară tot cu ei înşişi.
[13] Noi însă nu ne vom mândri peste măsură, ci după măsura hotărâtă de Dumnezeu ca măsură: să ajungem până la voi.
[14] Fiindcă nu ne întindem peste măsură ca şi cum nu am fi ajuns până la voi, căci până la voi am ajuns cu evanghelia lui Hristos.
[15] Nu ne mândrim peste măsură cu truda altora, ci avem nădejde, odată cu creşterea credinţei voastre, să devenim şi mai mari printre voi, potrivit măsurii hotărâte nouă,
[16] pentru a duce vestea cea bună în ţinuturile de dincolo de voi, fără să intrăm peste lucrarea altuia, ca să nu ne mândrim cu lucruri deja făcute.
[17] Cel care se laudă, să se laude în Domnul,
[18] fiindcă nu acela care se recomandă singur este recunoscut, ci acela pe care îl recomandă Domnul!