Skip to content
Opens in a new window

[1] " În anul al patrulea al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, a fost de la Domnul către Ieremia cuvântul acesta:

[2] " ""Ia-ţi un sul de hârtie şi scrie pe el toate cuvintele pe care ţi le-am grăit Eu despre Israel, despre Iuda şi despre toate popoarele, din ziua de când am început a-ţi grăi, din zilele lui Iosia şi până în ziua de astăzi;

[3] "" Că poate va auzi casa lui Iuda tot răul ce Mi-am pus în gând să i-l fac, ca să se întoarcă fiecare de la calea sa cea rea, pentru ca Eu să le iert nedreptăţile lor şi păcatele lor"".

[4] " Atunci a chemat Ieremia pe Baruh, fiul lui Neria, şi după spusa lui Ieremia a scris Baruh pe hârtia sulului toate cuvintele Domnului pe care le grăise El aceluia.

[5] " Şi a poruncit Ieremia lui Baruh şi a zis: ""Eu sunt închis şi nu mă pot duce în templul Domnului.

[6] " Deci, du-te tu şi cuvintele Domnului din gura mea scrise de tine în sul, citeşte-le în templul Domnului, în ziua postului, în auzul poporului; citeşte-le de asemenea şi în auzul tuturor acelora din Iuda, care sunt veniţi de prin toate cetăţile;

[7] " Poate vor înălţa rugă smerită înaintea feţei Domnului şi se va întoarce fiecare de la calea sa cea rea, căci mare este mânia şi supărarea pe care a arătat-o Domnul asupra poporului acestuia"".

[8] " Şi a făcut Baruh, fiul lui Neria, tot ce i-a poruncit Ieremia, citind în templul Domnului cuvintele Domnului cele scrise în sul.

[9] În anul al cincilea al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, în luna a opta, a vestit post înaintea feţei Domnului pentru tot poporul din Ierusalim şi pentru tot poporul care venise la Ierusalim de prin oraşele lui Iuda.

[10] şi cuvintele lui Ieremia, cele scrise în sul, le-a citit Baruh în templul Domnului, în camera lui Ghemaria, fiul lui Şafan, scriitorul, în curtea de sus, la intrarea de la poarta cea nouă a templului Domnului, în auzul poporului.

[11] Iar Miheia, fiul lui Ghemaria, fiul lui Şafan, a auzit toate cuvintele Domnului cele scrise în sul.

[12] Şi s-a coborât în casa regelui, în camera secretarului regelui şi iată acolo stăteau toţi dregătorii: Elişama, secretarul regelui, Delaia, fiul lui Şemaia, Elnatan, fiul lui Acbor, Ghemaria, fiul lui Şafan, Sedechia, fiul lui Hanania şi toţi ceilalţi dregători.

[13] Şi le-a povestit acestora Miheia toate cuvintele ce le auzise, când a citit Baruh cartea în auzul poporului.

[14] " Atunci dregătorii au trimis la Baruh pe Iehudi, fiul lui Netania, fiul lui Şelemia, fiul lui Cuşi, ca să-i spună: ""Cartea pe care tu ai citit-o în auzul poporului, să o iei în mâna ta şi să vii"".

[15] "" Atunci Baruh, fiul lui Neria, a luat cartea în mâna sa şi a venit la ei. Iar ei i-au zis: ""Şezi şi ne citeşte în auz!"" Şi a citit Baruh în auzul lor.

[16] "" Iar dacă au ascultat ei toate cuvintele, s-au uitat cu groază unii la alţii şi au zis către Baruh: ""Vom spune numaidecât regelui toate cuvintele acestea!""

[17] "" Şi apoi au întrebat pe Baruh: ""Spune-ne insă cum ai scris tu din gura lui toate cuvintele acestea?""

[18] "" Şi Baruh le-a spus: ""El mia rostit cu gura sa toate cuvintele acestea, iar eu le-am scris cu cerneală în sulul acesta"".

[19] "" Atunci au zis dregătorii către Baruh: ""Du-te şi te ascunde şi tu şi Ieremia, ca nimeni să nu ştie unde sunteţi!""

[20] " Apoi ei s-au dus la rege în palat, iar cartea au lăsat-o în odaia lui Elişama, secretarul regelui, şi au spus în auzul regelui toate cuvintele acestea.

[21] Şi a trimis regele pe Iehudi să aducă îndată cartea, şi acesta a luat-o din camera lui Elişama, secretarul regelui; şi a citit-o Iehudi în auzul regelui şi în auzul tuturor dregătorilor care stăteau lângă rege.

[22] În vremea aceea, în luna a noua, regele şedea în palatul de iarnă şi înaintea lui ardea o tavă cu jeratic.

[23] După ce a citit Iehudi trei sau patru coloane, regele a tăiat cu cuţitaşul secretarului cartea şi a aruncat-o în focul de pe tavă, nimicind-o toată.

[24] Şi nu s-au temut, nici şi-au sfâşiat hainele lor, nici regele, nici toţi slujitorii lui, care au auzit toate cuvintele acestea.

[25] Deşi Elnatan, Delaia şi Ghemaria au rugat pe rege să nu ardă cartea, el însă nu i-a ascultat.

[26] Şi a poruncit regele lui Ierahmeel, fiul regelui, şi lui Seraia, fiul lui Azirel, şi lui Şelemia, fiul lui Abdeel, să prindă pe scriitorul Baruh şi pe Ieremia proorocul. Dar Domnul i-a ascuns.

[27] Atunci a fost cuvântul Domnului către Ieremia, după ce regele a ars cartea şi cuvintele pe care Baruh le scrisese din gura lui Ieremia, şi i-a zis:

[28] " ""Ia-ţi alt sul de hârtie şi scrie în el toate cuvintele de mai înainte, care au fost în celălalt sul, pe care l-a ars Ioiachim, regele lui Iuda, iar regelui lui Iuda, Ioiachim, să-i spui:

[29] " Aşa zice Domnul: Tu ai ars cartea aceasta, zicând: Pentru ce ai scris în ea: Va veni îndată regele Babilonului şi va pustii ţara aceasta şi va pierde oamenii şi dobitoacele din ea?

[30] De aceea, aşa zice Domnul despre Ioiachim, regele lui Iuda: Nu va mai fi din el urmaş care să şadă pe scaunul lui David; trupul lui va fi aruncat în arşiţa zilei şi în frigul nopţii

[31] " Şi-l voi pedepsi pe el şi neamul lui şi slugile lui pentru nedreptatea lor; voi aduce asupra lor şi asupra locuitorilor Ierusalimului şi asupra oamenilor lui Iuda tot răul pe care l-am rostit asupra lor şi ei n-au ascultat"".

[32] " Şi a luat Ieremia alt sul de hârtie şi l-a dat lui Baruh scriitorul, fiul lui Neria, şi acesta a scris în el, din gura lui Ieremia, toate cuvintele din sulul ce-l aruncase în foc Ioiachim, regele lui Iuda, şi a mai adăugat la ele multe cuvinte asemenea acelora.

Ieremia — Chapters