[1] Iacov, robul lui Dumnezeu şi al Domnului Iisus Hristos, celor douăsprezece seminţii, care sunt în împrăştiere, salutare.
[2] Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când cădeţi în felurite ispite,
[3] Ştiind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdarea;
[4] Iar răbdarea să-şi aibă lucrul ei desăvârşit, ca să fiţi desăvârşiţi şi întregi, nelipsiţi fiind de nimic.
[5] Şi de este cineva din voi lipsit de înţelepciune, să o ceară de la Dumnezeu, Cel ce dă tuturor fără deosebire şi fără înfruntare; şi i se va da.
[6] Să ceară însă cu credinţă, fără să aibă nici o îndoială, pentru că cine se îndoieşte este asemenea valului mării, mişcat de vânt şi aruncat încoace şi încolo.
[7] Să nu gândească omul acela că va lua ceva de la Dumnezeu.
[8] Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale.
[9] Iar fratele cel smerit să se laude întru înălţimea sa,
[10] Şi cel bogat întru smerenia sa, pentru că va trece ca floarea ierbii.
[11] Căci a răsărit soarele arzător şi a uscat iarba şi floarea ei a căzut şi frumuseţea feţei ei a pierit; tot aşa se va veşteji şi bogatul în alergăturile sale.
[12] Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El.
[13] Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni.
[14] Ci fiecare este ispitit când este tras şi momit de însăşi pofta sa.
[15] Apoi pofta, zămislind, naşte păcat, iar păcatul, odată săvârşit, aduce moarte.
[16] Nu vă înşelaţi, fraţii mei prea iubiţi:
[17] Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare.
[18] După voia Sa ne-a născut prin cuvântul adevărului, ca să fim începătură făpturilor Lui.
[19] Să ştiţi, iubiţii mei fraţi: orice om să fie grabnic la ascultare, zăbavnic la vorbire, zăbavnic la mânie.
[20] Căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu.
[21] Pentru aceea, lepădând toată spurcăciunea şi prisosinţa răutăţii, primiţi cu blândeţe cuvântul sădit în voi, care poate să mântuiască sufletele voastre.
[22] Dar faceţi-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înşivă.
[23] Căci dacă cineva este ascultător al cuvântului, iar nu şi împlinitor, el seamănă cu omul care priveşte în oglindă faţa firii sale;
[24] S-a privit pe sine şi s-a dus şi îndată a uitat ce fel era.
[25] Cine s-a uitat, însă, de aproape în legea cea desăvârşită a libertăţii şi a stăruit în ea, făcându-se nu ascultător care uită, ci împlinitor al lucrului, acela fericit va fi în lucrarea sa.
[26] Dacă cineva socoteşte că e cucernic, dar nu îşi ţine limba în frâu, ci îşi amăgeşte inima, cucernicia acestuia este zadarnică.
[27] Cucernicia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl, aceasta este: să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii.