[1] Lui Efraim îi place vântul şi după vântul de răsărit aleargă; grămădeşte minciună şi deşertăciune, încheie legământ cu Asiria şi duce untdelemn în Egipt.
[2] " Şi Domnul dojeneşte cu ceartă pe Iuda: ""Pedepsi-voi pe Iacov pentru purtările lui şi-i voi răsplăti după faptele lui!""
[3] " În pântecele maicii sale, Iacov a ţinut de călcâi pe fratele său, şi ca un viteaz s-a luptat el cu Dumnezeu.
[4] Cu îngerul s-a luptat şi l-a biruit; a plâns şi l-a rugat să se milostivească spre el; apoi l-a aflat la Betel şi acolo Dumnezeu a grăit cu el.
[5] Dar Dumnezeu este Domnul Savaot, Domnul este numele Lui.
[6] Întoarce-te în cortul tău! Păzeşte dragostea şi dreptatea Lui şi nădăjduieşte totdeauna în Dumnezeul tău!
[7] Canaan tine în mână un cântar strâmb şi la cântărire îi place să înşele!
[8] " Dar Efraim zice: ""Am ajuns bogat şi averi mi-am strâns!"" Dar câştigul lui nu-i este de ajuns pentru fărădelegea pe care a făptuit-o.
[9] " Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, din pământul Egiptului şi până acum. Te voi face să mai locuieşti în corturi ca în zilele de sărbătoare.
[10] Eu am vorbit către prooroci şi le-am înmulţit vedeniile şi tot prin prooroci am grăit în pilde.
[11] În Galaad au săvârşit închinări la idoli, în Ghilgal au jertfit demonilor. Jertfelnicele lor să fie dărâmate - grămezi de pietre pe brazdele ogorului!
[12] Când Iacov a fugit în Mesopotamia, atunci Israel pentru o femeie a fost slugă, iar pentru alta a păzit turmele.
[13] Şi printr-un prooroc Dumnezeu a scos pe Israel din Egipt şi printr-un prooroc l-a păzit.
[14] Efraim însă a întărâtat urgia Lui. Vărsările de sânge le va aduce Domnul asupra lui şi va prăvăli peste el batjocura lui.