Skip to content
Opens in a new window

[1] Şi l-au lovit cu ascuţişul sabiei pe el şi pe regele lui şi toate cetăţile lui şi toată suflarea câtă era în acesta, cum făcuse cu Eglonul; şi l-a dat blestemului pe el şi toată suflarea ce era în el.

[2] După aceea s-a întors Iosua împreună cu toţi Israeliţii asupra Debirului şi l-a împresurat.

[3] Şi l-a luat pe el, pe regele lui şi toate satele lui. Şi le-au lovit cu ascuţişul sabiei, le-au nimicit pe ele şi toată suflarea ce era în ele şi n-a lăsat pe nimeni să scape; cum făcuse cu Hebronul şi cu regele lui şi cum a făcut cu Libna şi regele ei, aşa a făcut şi cu Debirul şi cu regele lui.

[4] Apoi a lovit Iosua tot ţinutul muntos, Neghebul, câmpia şi ţinutul mării şi pe regii lor şi n-a lăsat să scape nimeni, ci a omorât toată suflarea, cum poruncise Domnul Dumnezeul lui Israel.

[5] Şi i-a bătut Iosua de la Cadeş-Barnea până la Gaza şi tot ţinutul Goşen până la Ghibeon.

[6] Şi pe toţi regii acestora şi ţinuturile lor le-a luat Iosua deodată, căci Domnul Dumnezeul lui Israel lupta pentru Israel.

[7] După aceea Iosua împreună cu toţi Israeliţii s-au întors în tabăra de la Ghilgal.

[8] Cum a auzit de aceasta, Iabin, regele Haţorului, a trimis la Iobab, regele Madonului, la regele Şimronului şi la regele Acşafului;

[9] La regii cei de la miazănoapte; din munţi, de pe podiş, de la miazăzi de Chinerot, în câmpie şi în ţinutul Dor, la apus;

[10] La Canaaneii din răsărit, de pe malul mării; la Amorei, la Hetei, la Ferezei, la Iebuseii din munţi şi la Heveii de sub Hermon, în pământul Miţpa.

[11] Şi au ieşit aceştia împreună cu regii lor, popor mult la număr, ca nisipul de la marginea mării, şi cai şi care de război foarte multe.

[12] Şi s-au adunat toţi regii aceştia şi au tăbărât împreună la apele Merom, ca să se lupte cu Israel.

[13] " Domnul însă a zis: ""Nu te teme de faţa lor, căci mâine pe vremea aceasta îi voi da pe toţi aceia fiilor lui Israel ca să-i ucidă; cailor lor să le tai vinele picioarelor, iar carele să le arzi cu foc"".

[14] " Atunci Iosua împreună cu tot poporul bun de luptă a ieşit fără de veste înaintea lor, la apele Merom şi a năvălit în munţi asupra lor.

[15] Şi i-a dat pe ei Domnul în mâinile lui Israel şi i-a lovit şi i-a urmărit până la Sidonul cel Mare, până la Misrefot-Maim şi până în valea Miţpa, la răsărit, şi i-a ucis până n-a scăpat nimeni.

[16] Şi a făcut Iosua cu ei cum îi zisese Domnul: cailor lor le-a tăiat vinele picioarelor şi carele lor le-a ars cu foc.

[17] Tot atunci întorcându-se, Iosua a luat Haţorul şi pe regele lui l-a omorât cu sabia. Haţorul fusese până atunci capul tuturor regatelor acestora.

[18] Şi a ucis toată suflarea din acesta cu sabia, dând toate pieirii; şi n-a rămas nici un suflet, iar Haţorul l-a ars cu foc.

[19] Astfel a luat Iosua toate cetăţile regatelor acestora şi pe toţi regii lor i-a ucis cu sabia, dându-i pieirii, cum poruncise Moise, sluga Domnului.

[20] Iar cetăţile cele întărite nu le-a ars Israel, afară de Haţor, pe care l-a ars Iosua.

[21] Toată prada cetăţilor acestora şi toate vitele le-au luat fiii lui Israel pentru ei, iar pe oameni i-au ucis cu sabia, i-au dat blestemului şi n-au lăsat din ei nici un suflet.

[22] Precum poruncise Domnul lui Moise, sluga Sa, şi cum poruncise şi Moise lui Iosua, aşa a făcut Iosua: nu s-a abătut de la nimic, nici de la un cuvânt din câte poruncise Domnul lui Moise.

[23] Şi aşa a luat Iosua toată ţara aceea de sus şi tot ţinutul Negheb, tot ţinutul Goşen şi ţinuturile de jos, şesul şi muntele lui Israel şi locurile joase de pe lângă munte,

[24] De la Muntele Pele, care se întinde spre Seir, până la Baal-Gad din valea Libanului, la poalele Hermonului; a luat pe toţi regii lor şi i-a lovit şi i-a ucis.

[25] Dar Iosua a purtat multă vreme război cu toţi regii aceştia.

[26] Şi n-a fost cetate pe care să n-o fi luat cu fiii lui Israel; toate le-au luat cu război, afară de Ghibeon în care locuiau Heveii;

[27] Căci aşa a fost de la Domnul, ca să-şi învârtoşeze inima lor şi să întâmpine pe Israel cu război, ca să fie daţi pieirii şi ca să nu găsească milă, ci să fie nimiciţi, cum poruncise Domnul lui Moise.

[28] Apoi a venit Iosua în vremea aceea şi a lovit pe toţi Anachimii de la munte, din Hebron, din Debir, din Anab, din toţi munţii lui Iuda şi din toţi munţii lui Israel şi i-a dat Iosua nimicirii împreună cu cetăţile lor.

[29] Şi n-a rămas niciunul din Anachimi în pământul fiilor lui Israel, ci numai în Gaza, în Gat şi în Aşdod au rămas din ei.

[30] Aşa a luat Iosua tot pământul, cum poruncise Domnul lui Moise şi l-a dat Iosua de moştenire lui Israel, împărţindu-l între seminţiile lor. Şi s-a liniştit pământul de război.

[31] Iată regii pe care i-au bătut fiii lui Israel şi al căror pământ l-au luat tot de moştenire dincolo de Iordan, spre răsăritul soarelui, de la râul Arnon până la muntele Hermon şi tot şesul dinspre răsărit:

[32] Sihon, regele Amoreilor, care locuia în Heşbon şi domnea de la Aroerul cel de pe malul râului Arnon, de la mijlocul râului şi peste jumătate din Galaad, până la râul Iaboc, care este hotarul Amoniţilor,

Deuteronom — Chapters