Skip to content
Opens in a new window

[1] Cereţi dela Domnul ploaie, ploaie de primăvară! Domnul scoate fulgerile, şi vă trimete o ploaie îmbelşugată, pentru toată verdeaţa de pe cîmp.

[2] Căci terafimii vorbesc nimicuri, ghicitorii proorocesc minciuni, visurile mint şi mîngîie cu deşertăciuni. Deaceea, ei rătăcesc ca o turmă, sînt nenorociţi, pentrucă n'au păstor.

[3] Mînia Mea s'a aprins împotriva păstorilor, şi voi pedepsi pe ţapi. Căci Domnul oştirilor Îşi cercetează turma, casa lui Iuda, şi o va face ca pe calul Său de slavă în luptă.

[4] Din el va ieşi Piatra din capul unghiului, din el va ieşi ţăruşul, din el va ieşi arcul de război; din el vor ieşi toate căpeteniile laolaltă.

[5] Ei vor fi ca nişte viteji cari calcă în picioare noroiul de pe uliţe; în luptă, se vor lupta, pentrucă Domnul va fi cu ei; iar călăreţii vor fi acoperiţi de ruşine.

[6] Voi întări casa lui Iuda, şi voi izbăvi casa lui Iosif; îi voi aduce înapoi, căci Mi-este milă de ei, şi vor fi ca şi cînd niciodată nu i-aş fi lepădat; căci Eu sînt Domnul, Dumnezeul lor, şi -i voi asculta.

[7] Efraim va fi ca un viteaz; inima lor se va bucura ca de vin; fiii lor vor vedea lucrul acesta şi se vor veseli, inima lor se va bucura în Domnul.

[8] Le voi fluiera şi -i voi aduna, căci i-am răscumpărat, şi se vor înmulţi cum se înmulţeau odinioară.

[9] Îi voi risipi printre popoare, şi îşi vor aduce aminte de Mine în ţări depărtate; vor trăi împreună cu copiii lor, şi se vor întoarce.

[10] Îi voi aduce înapoi din ţara Egiptului, şi -i voi aduna din Asiria; îi voi aduce în ţara Galaadului şi în Liban, şi nu le va ajunge locul.

[11] Israel va trece prin strîmtorile mării, va lovi valurile mării şi toate adîncimile rîului Nil se vor usca; mîndria Asiriei va fi frîntă, şi toiagul de cîrmuire al Egiptului va pieri.

[12] Îi voi întări în Domnul, şi vor umbla în Numele Lui, zice Domnul!

Zaharia — Chapters