Skip to content
Opens in a new window

[1] Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

[2] ,,Dă porunca aceasta copiilor lui Israel, şi spune-le:,Cînd veţi intra în ţara Canaanului, ţara aceasta va fi moştenirea voastră, ţara Canaanului, ale cărei hotare iată-le:

[3] Hotarul din partea de miazăzi va începe din pustia Ţin, lîngă Edom. Astfel, hotarul vostru de miază zi va începe dela marginea mării Sărate, spre răsărit;

[4] se va întoarce la miază zi de înălţimea Acrabim, va trece prin Ţin, şi se va întinde pînă la miazăzi de Cades-Barnea; va urma mai departe prin Haţar-Adar, şi va trece spre Aţmon:

[5] dela Aţmon, se va întoarce pînă la pîrîul Egiptului, şi va ieşi la mare.

[6] Hotarul vostru dinspre apus va fi Marea cea Mare (Mediterana): aceasta va fi hotarul vostru la apus.

[7] Iată care va fi hotarul vostru spre miază-noapte: începînd dela Marea cea Mare să trageţi hotarul pînă la muntele Hor;

[8] dela muntele Hor, să -l trageţi prin Hamat, şi să ajungă pînă la Ţedad;

[9] să urmeze mai departe prin Zifron, ca să ajungă la Haţar-Enan: acesta să vă fie hotarul înspre miază noapte.

[10] Să vă trageţi hotarul spre răsărit dela Haţar-Enan pînă la Şefam;

[11] să se pogoare din Şefam spre Ribla, la răsărit de Ain; se va pogorî, şi se va întinde dealungul mării Chineret (Ghenezaret), la răsărit;

[12] se va pogorî iarăş spre Iordan, ca să ajungă la marea Sărată. Aceasta va fi ţara voastră, cu hotarele ei de jur împrejur.``

[13] Moise a dat porunca aceasta copiilor lui Israel, şi a zis:,,Aceasta este ţara pe care o veţi împărţi prin sorţi, şi pe care a poruncit Domnul s'o dea celor nouă seminţii şi jumătate.

[14] Căci seminţia fiilor lui Ruben, după casele lor părinteşti, şi seminţia fiilor lui Gad, după casele părinţilor lor, precum şi jumătate din seminţia lui Manase şi-au luat moştenirea.

[15] Aceste două seminţii şi jumătate şi-au luat moştenirea dincoace de Iordan, în faţa Ierihonului, în spre răsărit.``

[16] Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

[17] ,,Iată numele bărbaţilor cari vor împărţi ţara între voi: preotul Eleazar, şi Iosua, fiul lui Nun.

[18] Să mai luaţi cîte o căpetenie din fiecare seminţie, ca să facă împărţirea ţării.

[19] Iată numele bărbaţilor acestora. Pentru seminţia lui Iuda: Caleb, fiul lui Iefune;

[20] pentru seminţia fiilor lui Simeon: Samuel, fiul lui Amihud;

[21] pentru seminţia lui Beniamin: Elidad, fiul lui Chislon;

[22] pentru seminţia fiilor lui Dan: căpetenia Buchi, fiul lui Iogli;

[23] pentru fiii lui Iosif, -pentru seminţia fiilor lui Manase: căpetenia Haniel, fiul lui Efod; -

[24] şi pentru seminţia fiilor lui Efraim: căpetenia Chemuel, fiul lui Şiftan;

[25] pentru seminţia fiilor lui Zabulon: căpetenia Eliţafan, fiul lui Parnac;

[26] pentru seminţia fiilor lui Isahar: căpetenia Paltiel, fiul lui Azan;

[27] pentru seminţia fiilor lui Aşer: căpetenia Ahihud, fiul lui Şelomi;

[28] pentru seminţia fiilor lui Neftali: căpetenia Pedahel, fiul lui Amihud.``

[29] Aceştia sînt aceia cărora le -a poruncit Domnul să împartă ţara Canaanului între copiii lui Israel.

Numeri — Chapters