[1] Cînd a ajuns David cu oamenii lui a treia zi la Ţiclag, Amaleciţii năvăliseră în partea de miazăzi şi în Ţiclag. Ei nimiciseră şi arseseră Ţiclagul,
[2] după ce luaseră prinşi pe femei şi pe tot cei ce se aflau acolo, mici şi mari. Nu omorîseră pe nimeni, dar luaseră totul şi plecaseră.
[3] David şi oamenii lui au ajuns în cetate, şi iată că era arsă; şi nevestele, fiii şi fiicele lor, fuseseră luate prinse.
[4] Atunci David şi poporul care era cu el au ridicat glasul, şi au plîns pînă n'au mai putut plînge.
[5] Cele două neveste ale lui David: Ahinoam din Izreel, şi Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal, fuseseră luate şi ele.
[6] David a fost în mare strîmtroare, căci poporul vorbea să -l ucidă cu pietre, pentru că toţi erau amărîţi în suflet, fiecare din pricina fiilor şi fetelor lui. Dar David s'a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul, Dumnezeul lui.
[7] El a zis preotului Abiatar, fiul lui Ahimelec:,,Adu-mi efodul!`` Abiatar a adus efodul la David.
[8] Şi David a întrebat pe Domnul:,,Să urmăresc oastea aceasta? O voi ajunge?`` Domnul i -a răspuns:,,Urmăreşte -o, căci o vei ajunge şi vei izbăvi totul.``
[9] Şi David a pornit, el şi cei şase sute de oameni cari erau cu el. Au ajuns la pîrîul Besor, unde s'au oprit cei ce rămîneau la coadă.
[10] David i -a urmărit mai departe, cu patru sute de oameni; dar două sute de oameni s'au oprit, fiind prea obosiţi ca să mai treacă pîrîul Besor.
[11] Pe cîmp au dat peste un om Egiptean, pe care l-au adus la David. I-au dat să mănînce pîne şi să bea apă,
[12] şi i-au mai dat şi o legătură de smochine şi două legături de stafide. După ce a mîncat, i-au venit iarăş puterile, căci nu mîncase şi nu băuse apă de trei zile şi trei nopţi.
[13] David i -a zis:,,Al cui eşti, şi de unde eşti?`` El a răspuns:,,Sînt un băiat egiptean, în slujba unui Amalecit, şi de trei zile stăpînul meu m'a părăsit pentrucă eram bolnav.
[14] Am năvălit în partea de miazăzi a Cheretiţilor, pe ţinutul lui Iuda şi la miazăzi de Caleb, şi am ars Ţiclagul.``
[15] David i -a zis:,,Vrei să mă duci la oastea aceasta?`` Şi el a zis:,,Jură-mi pe Numele lui Dumnezeu că nu mă vei omorî şi nu mă vei da pe mîna stăpînului meu, şi te voi pogorî la oastea aceasta.``
[16] El i -a slujit astfel de călăuză. Şi Amaleciţii erau risipiţi pe tot ţinutul, mîncînd, bînd şi jucînd, de bucuria prăzii celei mari pe care o luaseră din ţara Filistenilor şi din ţara lui Iuda.
[17] David i -a bătut din zorii zilei pînă a doua zi seara, şi n'a scăpat niciunul din ei, afară de patru sute de tineri, cari au încălecat pe cămile şi au fugit.
[18] David a scăpat astfel tot ce luaseră Amaleciţii, şi a scăpat şi pe cele două neveste ale lui.
[19] Nu le -a lipsit nimeni, dela mic pînă la mare, nici fiu, nici fiică, nici un lucru din pradă, nimic din ce li se luase: David a adus înpoi totul.
[20] Şi David a luat toate oile şi toţi boii; şi cei ce mînau turma aceasta şi mergeau în fruntea ei, ziceau:,,Aceasta este prada lui David!``
[21] David a ajuns la cei două sute de oameni cari fuseseră prea obosiţi ca să mai meargă după el şi pe cari -i lăsase la pîrîul Besor. Ei au ieşit înaintea lui David şi înaintea poporului care era cu el. David s'a apropiat de ei, şi i -a întrebat de sănătate.
[22] Toţi oamenii răi şi de nimic dintre cei ce merseseră cu David au luat cuvîntul şi au zis:,,Fiindcă n'au venit cu noi, să nu le dăm nimic din prada pe care am scăpat -o, ci doar să-şi ia fiecare nevasta şi copiii, şi să plece.``
[23] Dar David a zis:,,Să nu faceţi aşa, fraţilor, cu ce ne -a dat Domnul; căci El ne -a păzit şi a dat în mînile noastre ceata care venise împotriva noastră.
[24] Şi cine v'ar asculta în privinţa aceasta? Partea trebuie să fie aceeaş atît pentru cel ce s'a pogorît pe cîmpul de bătaie cît şi pentru cel ce a rămas la calabalîcuri; s'o împartă deopotrivă.
[25] Lucrul acesta a rămas de atunci şi pînă în ziua de azi o lege şi un obicei în Israel.
[26] Cînd s'a întors la Ţiclag, David a trimes o parte din pradă bătrînilor lui Iuda, prietenilor săi, spunîndu-le aceste cuvinte:,,Iată darul pe care vi -l fac din prada luată dela vrăjmaşii Domnului!``
[27] A trimes celor din Betel, celor din Ramot dela miază zi, celor din Iatir,
[28] celor din Aroer, celor din Sifmot, celor din Eştemoa,
[29] celor din Racal, celor din cetăţile Ierahmeeliţilor, celor din cetăţile Cheniţilor,
[30] celor din Horma, celor din Cor-Aşan, celor din Atac,
[31] celor din Hebron, şi în toate locurile pe cari le străbătuse David cu oamenii lui.