[1] Iacov, robul lui Dumnezeu şi al Domnului Iisus Hristos, către cele douăsprezece seminţii răspândite în lume: Bucuraţi-vă!
[2] Să consideraţi drept o mare bucurie, fraţii mei, când vin peste voi diferite încercări,
[3] ştiind că din încercarea credinţei voastre se naşte răbdarea,
[4] iar răbdarea trebuie să ajungă la desăvârşire în voi, ca să fiţi desăvârşiţi şi întregi, fără a vă lipsi ceva.
[5] Dacă cineva dintre voi este lipsit de înţelepciune, să o ceară de la Dumnezeu, cel ce dă tuturor cu dărnicie, fără să reproşeze ceva, şi i se va da.
[6] Dar să ceară cu credinţă, fără a se îndoi de nimic, pentru că cel care se îndoieşte este asemenea valului mării, clătinat de vânt şi tras încoace şi încolo.
[7] Omul acela să nu creadă că va primi ceva de la Domnul,
[8] căci este om cu sufletul împărţit, nestatornic în toate căile lui.
[9] Fratele sărac să se laude cu înălţimea la care îl duce Dumnezeu,
[10] iar cel bogat să se laude cu nimicnicia lui, pentru că va trece ca floarea ierbii.
[11] Căci a răsărit soarele cu văpaia lui şi a uscat iarba şi floarea ei a căzut şi podoaba feţei ei a pierit; tot aşa se va veşteji şi bogatul în drumurile sale.
[12] Fericit este omul care îndură ispita, pentru că, fiind încercat, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-l iubesc.
[13] Nimeni, atunci când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu!” fiindcă Dumnezeu nu este ispitit de cele rele şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni;
[14] ci fiecare se ispiteşte singur, fiind târât şi momit chiar de pofta sa;
[15] apoi pofta, după ce a zămislit, naşte păcatul, iar păcatul, după ce e înfăptuit, aduce pe lume moarte.
[16] Nu vă înşelaţi, fraţii mei iubiţi!
[17] Toată dăruirea cea bună şi orice dar desăvârşit sunt de sus şi se coboară de la Părintele luminilor, în care nu este schimbare, nici măcar umbră de schimbare.
[18] El, după voia sa, ne-a născut prin cuvântul adevărului ca să fim primul rod al făpturilor lui.
[19] Înţelegeţi, iubiţii mei fraţi: orice om să fie gata să asculte şi să nu se grăbească să vorbească sau să se mânie,
[20] pentru că mânia omului nu înfăptuieşte dreptatea lui Dumnezeu.
[21] De-aceea, lăsând deoparte orice murdărie şi revărsare a răutăţii, primiţi cu blândeţe cuvântul sădit în voi, care are putere să vă mântuiască sufletele.
[22] Împliniţi cuvântul, nu fiţi numai ascultători ai lui, înşelându-vă singuri.
[23] Căci dacă cineva este ascultător al cuvântului şi nu-l împlineşte, se aseamănă omului care îşi priveşte chipul în oglindă;
[24] s-a privit, a plecat şi-ndată a uitat cum era.
[25] Dar cine a privit spre legea desăvârşită a libertăţii şi a stăruit în ea, făcându-se nu numai un ascultător care uită, ci un împlinitor al ei cu fapta, acesta va fi fericit în ceea ce va face.
[26] Dacă i se pare cuiva că este evlavios, dar nu-şi înfrânează limba, îşi înşeală inima, evlavia lui este zadarnică.
[27] Evlavia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este aceasta: să ai grijă de orfani şi de văduve în necazul lor şi să te păzeşti nepătat de lume.