Skip to content
Opens in a new window
Listen to this chapter • 5:45

[1] Pavel, apostol al lui Hristos Iisus prin voinţa lui Dumnezeu, şi fratele Timotei,

[2] către fraţii în Hristos, sfinţi şi credincioşi, care sunt în Colose: har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru.

[3] Întotdeauna îi mulţumim pentru voi lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, când ne rugăm,

[4] fiindcă am auzit despre credinţa voastră în Hristos Iisus şi despre iubirea pe care o aveţi pentru toţi sfinţii.

[5] O aveţi datorită nădejdii care este pregătită pentru voi în ceruri şi despre care aţi auzit mai înainte în cuvântul cel adevărat, evanghelia

[6] care a ajuns la voi. În întreaga lume, această evanghelie aduce rod şi creşte, ca şi între voi, din ziua în care aţi auzit şi aţi cunoscut cu adevărat harul lui Dumnezeu.

[7] Voi aţi învăţat astfel de la Epafras, preaiubitul nostru, rob alături de noi, slujitor credincios al lui Hristos pentru voi,

[8] care ne-a spus despre iubirea pe care o aveţi în Duhul Sfânt.

[9] De aceea şi noi, din ziua în care am auzit aceste lucruri, nu am încetat să ne rugăm pentru voi şi să-i cerem lui Dumnezeu să vă umple de cunoaşterea voinţei lui, în toată înţelepciunea şi priceperea duhovnicească,

[10] ca să trăiţi într-un chip vrednic de Domnul şi să-i fiţi plăcuţi lui în toate, să aduceţi rod în orice lucru bun şi să creşteţi în cunoaşterea lui Dumnezeu,

[11] luând putere din slava lui cea puternică astfel încât să aveţi deplină stăruinţă şi răbdare.

[12] Cu bucurie să-i mulţumiţi Tatălui, cel ce v-a învrednicit să luaţi parte la moştenirea sfinţilor, în lumină.

[13] El ne-a scos de sub puterea întunericului şi ne-a mutat în împărăţia iubitului său Fiu,

[14] în care avem răscumpărarea, iertarea păcatelor.

[15] El este Chipul lui Dumnezeu cel nevăzut, Întâiul Născut înainte de toată creaţia.

[16] Fiindcă prin El Dumnezeu a creat toate cele din cer şi de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri sau domnii, stăpâniri sau puteri; toate prin El şi pentru El au fost create,

[17] iar El este mai înainte de toate şi toate există în El.

[18] El este capul trupului, al Bisericii, El este Începutul, Întâiul Născut dintre cei morţi, ca El să aibă întâietate în toate;

[19] fiindcă Dumnezeu a binevoit ca în El să locuiască întreaga plinătate a dumnezeirii

[20] şi prin El să împace cu sine toate lucrurile, atât cele de pe pământ, cât şi cele din cer, făcând pace prin sângele său vărsat pe cruce.

[21] Altădată, voi eraţi înstrăinaţi de Dumnezeu şi duşmani ai lui, cu mintea voastră, prin faptele voastre rele.

[22] Acum însă v-a împăcat în trupul său de carne, pentru ca prin moartea sa să vă înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu sfinţi, nepătaţi şi nevinovaţi,

[23] dar numai dacă rămâneţi întemeiaţi şi fermi în credinţă, fără să fiţi clintiţi din nădejdea evangheliei pe care aţi auzit-o, cea vestită întregii creaţii de sub cer; iar eu, Pavel, sunt slujitorul acestei evanghelii.

[24] Acum mă bucur de suferinţele mele pentru voi şi, în trupul meu, duc la îndeplinire ceea ce lipseşte suferinţelor lui Hristos pentru trupul său, care este Biserica.

[25] Slujitorul ei am devenit eu, potrivit misiunii pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi, să vă vestesc pe deplin cuvântul lui Dumnezeu,

[26] taina cea din veci ascunsă oamenilor şi acum revelată sfinţilor.

[27] Lor a vrut Dumnezeu să le arate care este bogăţia slavei acestei taine între neamuri. Taina aceasta este Hristos în voi, nădejdea slavei lui Dumnezeu.

[28] Pe Hristos îl vestim, îndemnând şi învăţând pe orice om, cu toată înţelepciunea, pentru a desăvârşi orice om în Hristos.

[29] Pentru aceasta mă străduiesc şi mă lupt, potrivit cu lucrarea lui pe care El o săvârşeşte în mine, cu putere.

Coloseni — Chapters